Primăria Oradea, colorată în roz. Acţiunea a fost organizată de Ziua Luptei împotriva Cancerului de Sân

Data publicării:
primarie roz 021014

"Am avut o prietenă tânără. A murit la 32 de ani pentru că în loc să se trateze, să își facă intervenții, să își facă controale a trecut pe leacuri băbești și din păcate cancerul a recidivat."

Este mărturia unei femei căreia cancerul de sân i-a răpit o persoană apropiată. În multe astfel de cazuri acesta este finalul trist al poveştilor de viaţă. Dar sunt şi cazuri în care pacientele au reuşit să câştige lupta cu această boală.

"Din păcate, eu am trecut printr-o experiență tristă. M-am luptat cu o boală și am învins-o din timp", spune Lucia Varga, deputat PNL de Bihor.

Medicii oncologi recunosc că din ce în ce mai multe bihorence le cer ajutorul. Ca boala să fie învinsă trebuie să fie descoperită la timp, spun specialiştii.

"O prevenție foarte importantă este o viață sănătoasă, sport foarte mult adică cel puțin jumătate de oră pe zi, lipsa mâncărurilor grase și vitamina A, D, E, C și seleniu", sfătuieşte Edina Morvay Szabo, medic radioterapeut, radiolog.

"În fiecare an, în Bihor sunt 500 de cazuri noi de cancer depistate, cancer la sân", a afirmat Florica Cherecheș, organizatoarea acţiunii.

În fiecare an în România sunt diagnosticate în jur de 10.000 de paciente cu cancer de sân, avansat sau metastazic.

Reporter: Diana Grad
Operator: Darius Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri