Crişul şi AMEFA Arad sunt principale favorite la ocuparea acestor două locuri după turneul de la Oradea. Ele îşi fac deja calcule în acest sens, deşi este clar că în sferturi vor da peste Sportul şi Dinamo.
Ionel Bungău, directorul Crişul Oradea: „Meciurile, zic eu, că vor fi foarte disputate, şi sperăm să nu ne facem de râs şi să mergem acolo unde, sigur, ne-am propus. Acum sigur, vom vedea după acest turneu ce se va întâmpla."
Cei de la Crişul nu uită însă că şi în urmă cu doi ani au pornit cu şansa a doua la ocuparea locului patru în clasament. Atunci au reuşit să depăşească Sportul în meci direct şi astfel să furnizeze surpriza.
Ionel Bungău, directorul Crişul Oradea: „Vom face tot posibilul ca să facem o figură frumoasă, să încercăm să-i batem noi dacă nu a reuşit Steaua. Dar, asta, avem bunul simţ să recunoaştem că valoarea echipei Sportul la ora actuală este cu mult peste ceea ce avem noi."
În primul joc al turneului de la Oradea, Crişul va întâlni sâmbătă, de la ora 10:30 pe Rapid Bucureşti, iar de la ora 16, elevii lui Eugen Băjenaru şi Kadar Kalman vor da piept cu Poli Cluj. Derbiul cu AMEFA Arad este programat duminică, de la ora 10:30.
reporter: Nicolae Mihalcea operator: Tiberiu Catrişcău