Zelenski s-a întâlnit cu premierul britanic la Londra. Este prima oprire din turneul european în căutare de sprijin pentru Ucraina 

Data publicării:
zelenski si starmer
Volodimir Zelenski a fost întâmpinat de premierul britanic Keir Starmer în Downing Street. Sursa foto: X

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit joi dimineaţă la Londra, prima etapă a unui turneu european care va mai cuprinde vizite în Franţa, Italia şi Germania, pentru obținerea de sprijin pentru Ucraina aflată în război cu Rusia, cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA.

Zelenski a fost întâmpinat de premierul britanic Keir Starmer în Downing Street, conform Agerpres.

Regatul Unit este unul dintre principalii susţinători ai Kievului încă de la începerea războiului din Ucraina, în 24 februarie 2022.

La Londra, liderul ucrainean a avut o întrevedere și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei reuniuni trilaterale cu prim-ministrul britanic.

Preşedintele ucrainean se va îndrepta apoi spre Paris, acolo unde are prevăzută în cursul după-amiezii o întrevedere cu omologul său francez, Emmanuel Macron, potrivit Palatului Elysée. Volodimir Zelenski se va deplasa ulterior la Roma, unde joi seară va discuta cu şefa guvernului italian Giorgia Meloni, urmând ca vineri dimineaţă să fie primit de Papa Francisc la Vatican.

Tot vineri, el este aşteptat în Germania, unde ar fi trebuit să participe în 12 octombrie la o reuniune consacrată apărării Ucrainei, întâlnire în cele din urmă amânată după ce preşedintele american Joe Biden şi-a anulat deplasarea din cauza uraganului Milton, care ameninţă statul american Florida.

La Berlin, Zelenski va discuta cu cancelarul Olaf Scholz, al cărui guvern intenţionează să reducă în 2025 cu jumătate suma alocată ajutorului militar destinat Ucrainei.

Acest turneu european al lui Volodimir Zelenski are loc într-o perioadă când forţele ruse îşi continuă înaintarea pe frontul din estul Ucrainei şi cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.

În ultimele săptămâni, liderul ucrainean a criticat lentoarea deciziilor aliaţilor săi occidentali privind sprijinul pentru Kiev. Aceştia sunt reticenţi faţă de livrarea unor rachete cu rază mai lungă de acţiune pentru armata ucraineană, în contextul în care Kievul vrea să lovească ţinte militare aflate în adâncimea teritoriului Rusiei.

De partea lor, forţele ruse au avansat treptat în regiunea Doneţk către oraşul Pokrovsk, nod logistic pentru trupele ucrainene.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noi lucruri acceptate la reciclare: Cum pot românii câștiga mai mult prin Sistemul Garanție-Returnare
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...