Fetele antrenate de Liviu Garofeanu şi Zoltan Orban şi-au făcut încălzirea în compania Rapidului pe care au învis-o, vineri, cu scorul de 10-4. A urmat apoi victoria cu 14-3 obţinută cu selecţionata Chişinăului, care a participat în afara competiţiei. Junioarele Crişului au câştigat sâmbătă fără probleme, 10-4, cu Torpi Târgu Mureş, după care au învins, cu 10-7, Clubul Sportiv Şcolar Numărul 1 Bucureşti.
"La început foarte uşor, că primele meciuri cu moldovencele, Rapid şi Tîrgu Mureş, erau mai uşoare, dar cu CSŞ 1 a fost mai greu", recunoaşte Nikollet Orban, jucătoarea CS Crişul Oradea.
După primele jocuri, Crişul Oradea s-a instalat în fotoliul de lider, cu maximum de puncte 12.
„Am fost uimit de îndrăzneala şi curajul cu care au jucat până la sfârşit, deşi Oana Vidican a avut trei eliminări şi aproape două reprize am jucat fără ea. Cele meci au reuşit să facă faţă acestor jucătoare foarte bune", a observat Liviu Garofeanu, antrenorul Crişul Oradea.
Cel de-al doilea turneu al campionatului naţional va avea loc peste două luni.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Robert Rezmuves