„Această victorie este o încununare a unei munci din partea băieţilor foarte serioasă, cu multă dăruire şi suntem bucuroşi că am terminat în toate planurile cu o notă foarte bună", spune Dorin Costrăș, antrenorul CSM Digi Oradea.
Tiberiu Negrean a fost principala gură de tun a orădenilor, autor a cinci goluri, dintre care trei in prima repriză. Jucătorul orădean şi-a păstrat pofta de gol şi in repriza a doua, marcând unicul gol al CSM-ului, în vreme ce oaspeţii au punctat de trei ori. Astfel că la pauza mare, Spandau a avut un avantaj de două goluri 6-4.
CSM Oradea a început în forţă sfertul trei, cu două goluri marcate de Andrei Creţu şi unul semnat de Cupic. Berlinezii au strâns imediat cu două reusite, dar Cupic şi Diaconu, ultimul din lovitură de la 5 metri, au adus Oradea in avantaj la finele sfertului 3, scor 9-8. În ultimul act, CSM s-a văzut egalată, dar Negrean şi Kadar au semnat golurile care au adus mult aşteptata victorie în Europa.
În urma acestui rezultat, campioana României a încheiat grupa cu patru puncte.
reporter: Nicolae Mihalcea operator: Robert Rezmuves