Peste trei tone de mere destinate elevilor din Bihor, oprite de la livrare pentru că nu respectau standardele de calitate
Data actualizării: Data publicării:
Peste trei tone de mere care urmau să ajungă la elevii din școlile din Bihor au fost oprite de la distribuire în urma unui control al inspectorilor Direcției Agricole din județ. Specialiștii au constatat că o parte din fructe nu respectau standardele de calitate impuse.
Controlul inspectorilor Direcției Agricole a pornit la solicitarea unei firme care se ocupă cu distribuirea merelor în școlile din Bihor.
“Urmare a solicitării operatorului economic SC AR Linia Tea SRL Arad, punct de lucru Oradea, (...) în calitate de furnizor de mere în Programul pentru școli în perioada 2017-2023, inspectorii din cadrul Direcției pentru Agricultură Bihor au constatat că o parte din lotul de mere - (...) furnizor SC Pombis SRL Bistrița – Năsăud - nu corespunde din punct de vedere al standardului de comercializare a merelor proaspete”, a transmis Direcția Agricolă Bihor, printr-un comunicat semnat de directorul instituției, Nicolae Hodișan.
Inspectorii spun că merele erau ambalate în lădițe fără nici o etichetă sau alte marcaje. ”Fructele prezintă zone de brunificare pe aproape întreaga suprafață a epidermei, brunificare care se observă și în zona pulpei, aspecte care nu corespund nici condițiilor impuse prin Programul pentru școli în perioada 2017-2023 și nici a celor prevazute de Reg CE 543/2011”, se arată în comunicatul Direcției Agricole.
Drept urmare, 3065 de kilograme de mere nu au mai fost livrate în această săptămână în școlile din Bihor. Fructele vor primi ”o altă destinație, respectiv industrializare, consumul animalelor sau distrugere, la opțiunea operatorului”, a informat Direcția Agricolă.
Potrivit Bihoreanul, pentru ca elevii din județ să nu rămână fără mere în această săptămână distribuitorul Linia Tea a adus fructe de la un alt furnizor, din Arad.