Străzile din zona centrală a orașului Oradea au fost transformate, sâmbătă seara, în piste de alergare. Peste 300 de participanți au luat parte la prima ediție a evenimentului Oradea Night Run. Echipați cu lămpi frontale, concurenții au străbătut în pas alergător centrul istoric al oraşului şi chiar au avut timp să admire frumusețea nocturnă a clădirilor.
Sportivi amatori, dar și profesioniști au alergat pe traseele din zona centrală a orașului. Cea mai lungă cursă a fost cea de 21 de kilometri.
„Sunt trei curse. Pentru începători avem o cursă intitulată Mini, de 4,2 kilometri, practic două bucle de alergat, după care pentru alergătorii mai consacrați 10,5 kilometri, intitulat Traseul Cross, și pentru alergătorii chiar buni, un semimaraton de 21 de kilometri”, a detaliat Istvan Szokolszky, organizatorul evenimentului Oradea Night Run.
Deoarece concursul s-a desfăsurat după căderea întunericului, concurenții au fost invitați să descopere frumusețea nocturnă a Oradei. Echipați cu lămpi frontale și brățări fluorescente, aceştia au admirat în pas alergător clădirile, declarate monumente istorice.
„Ideea de a alerga e foarte bună. Mai ales că în centrul istoric al orașului acum, de Centenar, e frumos.”
„Scopul este să fim sănătoși, să alergăm, să ieșim să vedem Oradea seara, fiindcă avem un oraș foarte frumos, trebuie văzut și clădirile iluminate seara”, a declarat Istvan Szokolszky.
Fiecare participant a fost recompensat la final cu câte o medalie.
Reporter: Andrada Rește / Operator: Ticu Gheorghiță