ORADEA. 50 de ani de căldură din zăcământul geotermal

Data publicării:
geotermal

"Marea" de apă fierbinte pe care stă Oradea ar putea încălzi oraşul timp de o jumătate de secol. Este concluzia unui studiu efectuat de specialişti islandezi care au analizat timp de doi ani zăcământul geotermal din zona oraşului. Nordicii au confirmat că poate fi extrasă de două ori mai multă apă geotermală decât cea exploatată în prezent. Cu ajutorul acestei resurse ar putea fi încălzite 5 mii de locuinţe, spun autorităţile.

Cercetătorii islandezi au studiat zăcâmântul geotermal din Oradea la solicitarea autorităţilor locale, dornice să folosească apa fierbinte din adâncuri pentru încălzirea oraşului. Este primul studiu amplu realizat în ultimii 54 de ani. Cercetările de până acum au utilizat date obţinute de la o parte din sondele existente.

Daniel Ţigan, managerul de proiect: "Ei au evaluat în special resursele din fiecare foraj existent în Oradea pe perioada existenţei acestor foraje de la construcţia lor şi până în ziua de azi; au preluat date legate de temperaturi, presiuni, debite astfel ca să ne dea o imagine mai clară dacă acest zăcământ suportă o exploatare mai intensivă."

Cele 12 foraje din zona Oradei aduc la suprafaţă cel mult 70 de litri de apă geotermală pe secundă. Specialiştii islandezi spun că zăcământul permite o exploatare mai intensă.

Saeun Halldorsdotir, specialist în geotermalism: "Calculele noastre arată că producţia poate fi crescută până la 100%: de la 70 de litri pe secundă la 140 de litri. Am preconizat că 50 de ani sistemul poate susţine această producţie."

Primul cartier care ar putea fi încălzit cu apa geotermală este Nufărul 1.

Marius Moş, directorul Direcţiei de Dezvoltare din Primăria Oradea: "Ar fi în jur de 5 mii de apartamente care ar putea beneficia de această resursă pentru încălzire. Paşii s-au făcut atât pe partea de încălzire, dar şi pe partea de valorifica această resursă într-un mod cât mai sustenabil. Vorbim de reinjecţia ce se face."

Autorităţile centrale consideră că proiectul orădenilor ar putea fi preluat şi de alte oraşe din vestul României care au resurse geotermale.

Georgeta Ionescu, directorul Administraţiei Fondului de Mediu: "Sper ca în timp aceste informaţii deosebit de importante şi utile să ajungă şi la alte administraţii din judeţele vecine care au resurse asemănătoare."

Studiul a costat 1,6 milioane de lei şi a fost finanţat de către Spaţiu Economic European.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri