O clădire destinată copiilor angajaţilor din firmele care au sediul în Parcul Industrial al oraşului va fi construită din fonduri europene. Valoarea proiectului este de aproape 5 milioane de lei.
Nouă grădiniță va avea două nivele, două grupe de creşă şi patru de grădiniţă, cu dormitoare, spații de depozitare, grupuri sanitare, cabinete medicale, o sală de gimnastică și o sală multifuncțională. Numărul de locuri din fiecare grupă a fost stabilit la 20 de copii, atât pentru creşă, cât și pentru grădiniţă, ținând cont de solicitările venite din partea companiilor și angajaților din Parcul Industrial 1.
Alina Silaghi, directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea: "Această investiție vine ca un răspuns la solicitările pe care le-am primit din partea companiilor de a exista o grădiniţă în parcul industrial, pentru angajaţii ai căror copii ar putea veni aici zilnic. Facilitatea aceasta ar fi un mare ajutor. În parcul industrial I sunt 6000 de angajaţi - noi estimăm undeva la 2000-2500 de persoane care vor beneficia de această grădiniţă.
Clădirea are un design modern şi este gândită cât mai ergonomic, încât să aibă spaţii de joacă, spaţii verzi. Noi vom mai implementa alături un centru de servicii, care să vină complementar acestor servicii pe care noi le furnizăm în parcurile industriale."
Finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, iar contractul a fost semnat în luna septembrie a anului trecut, cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Durata de realizare a investiției este de 25 de luni.
Redactor: Bogdan Băcilă