Noi focare de pestă porcină africană apărute în Bihor

Data actualizării: Data publicării:
curte la tara pesta porcina

Noi focare de pestă porcină au apărut în nordul judeţului Bihor. Animalele din mai multe gospodării au fost sacrificate de Direcția Sanitar-Veterinară, după ce analizele de laborator au indicat prezenţa virusului. Asta după ce în vară, epizootia a fost declarată stinsă în Bihor.

"Din păcate, după trei luni în care am monitorizat starea de sănătate a porcinelor din județ, din 30 octombrie au apărut noi focare tot în partea de nord a județului, dar au coborât până în localitatea Sălard. Au fost confirmate șase focare și mai avem suspiciuni la alte cinci focare. Noi am aplicat măsurile rapid, am eliminat porcinele, le-am ecarisat în condițiile legii, am aprobat dezinsecția și măsurile de restricție pe zona respectivă", a precizat Remus Moţoc, directorul DSV Bihor.

Specialiștii le cer bihorenilor "să ne anunțe orice caz de îmbolnăvire sau de moarte la porci, să-și limiteze pe cât se poate populația de porci din gospodării, pentru că ei știu că, potrivit legii, au voie cinci porcine; dacă nu, să vină să le dăm condiții să se autorizeze și să comunice cu noi și cu UAT-urile din comunele lor."

Redactor: Bogdan Băcilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri