Luceafărul Oradea se află în faţa primului examen dificil din an: meciul cu "U" Cluj. Despărţite în clasament de 25 de puncte, cele două echipe nu au înregistrat nicio înfrângere în 2019.
În timp ce bihorenii au reușit două egaluri cu echipele din Timișoara, "șepcile roșii" au evoluat la turaţie maximă şi au câștigat partidele cu Energeticianul şi ASU Poli.
Chiar dacă formaţia clujeană este favorita întâlnirii, Luceafărul şi-a câştigat în acest sezon renumele de călău al echipelor aflate în cursa pentru promovare. Niciuna una dintre pretendente nu a plecat învingătoare de la Sânmartin. În plus, gazdele nu-și permit pași greșiți care le-ar anula cele două puncte pe care le au în fața primului loc retrogradabil.
Disputa din etapa a 24-a a ligii secunde, dintre Luceafărul și "U" Cluj, este programată duminică, la ora 13, şi este transmisă în direct pe Digisport 1.