Dacă liberalii nu votează în aprilie bugetul Bihorului, în luna mai peste 800 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Bihor rămân fără salarii. Atenţionarea îi aparţine preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang, care îi acuză pe consilierii PNL că refuză să voteze bugetul judeţului fără a avea "o motivaţie serioasă". Sunt singurii vinovaţi de blocarea banilor veniţi de la bugetul de stat, susţine Mang.
Bugetul pe acest an al Bihorului nu a fost aprobat la ultimele şedinţe extraordinare ale Consiliului Judeţean pentru că liberalii fie nu s-au prezentat, fie au votat împotrivă. Cum cele Puterea şi Opoziţia din CJ Bihor au acelaşi număr de consilieri, 17, situaţia pare fără rezolvare.
Drept urmare, banii proveniţi din bugetul de stat au fost blocaţi, iar cei 820 de angajaţi ai administraţiei judeţene şi ai instituţiilor subordonate îşi vor primi în aprilie doar 70% din salariu. Situaţia va fi şi mai gravă luna viitoare, atenţionează Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor şi vicepreşedinte al CJ Bihor.
"Dacă nu va fi votat nici în luna aprilie bugetul în luna mai nu vom da salarii. Chiar dacă conform bugetului întocmit de Guvern avem bani suficienţi şi pentru dezvoltare şi pentru tot. Singurul vinovat este PNL care nu are o motivaţie serioasă pentru a nu vota bugetul."
Ioan Mang a vorbit şi despre starea de incompatibilitate a lui Dacian Foncea, consilierul judeţean care pe 29 martie a fost validat în funcţia de manager al Spitalului Municipal din Oradea. Foncea are termen 30 de zile pentru a-şi rezolva situaţia.
"Eu ştiind că dânsul ţine foarte mult la postul de consilier judeţean ca să blocheze activitatea CJ Bihor, îl rog să-şi dea demisia din funcţia de director de spital, să lăsam Spitalul Municipal să funcţioneze", a cerul vicepreşedintele CJ Bihor.
Referindu-se la decizia companiei Ryanair de a anula încă din luna mai cursa de la Oradea la Londra, Ioan Mang a recunoscut că înţelegerea scrisă dintre Consiliul Judeţean Bihor şi operatorul irlandez are o clauză care îi permite acestuia din urmă să plece oricând.
"Au probleme cu angajaţii cu piloţii, cu finanţele, probabil că tarifele au fost prea mici şi asta şi-a spus cuvântul în timp asupra rezultatelor financiare. Se spunea că în caz de pierdere contractul poate fi reziliat unilateral."
Potrivit lui Ioan Mang, până la finalul lui aprilie vor exista discuţii cu mai multe companii de zbor. Însă acestea ar putea opera zboruri de la Oradea la preţuri mult mai ridicate faţă de cele practicate de Rynair.
Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Florin Lucuţa