ÎNOT. Examenul calificărilor la "naționalele" pentru copii s-a dat la Oradea
Data actualizării: Data publicării:
Înotători de la 24 de cluburi din nord-vestul ţării au încercat în weekend, în bazinul olimpic „Ioan Alexandrescu" din Oradea, să se califice în finalele Campionatului Naţional de înot pentru copii.
„Competiţia are valoarea ei prin premierile care se fac la fiecare probă. Contează pentru campionatul naţional - cele două probe de 200 metri liber şi 200 metri mixt. Sunt probe eliminatorii, cu barem pentru calificarea la naţionale", a explicat Ion Bădescu, membru în biroul federal de înot.
După două zile în care şi-au dozat efortul în semifinalele probelor, micii sportivi au dat totul, duminică, în finalele calificărilor.
Sportivii orădeni Milan Takacs şi Daniel Erdel Tasyrek au confirmat şi ei în etapa regională. Ambii au obţinut calificarea în finala probelor de 200 metri mixt, dar şi la 50 de metri spate, liber şi fluture unde s-au numărat printre laureaţi.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Ticu Gheorghiţă