FOTBAL. Patrick Gânţe, debut cu "triplă" la naţionala U15 a României
Data publicării:
Atacantul orădean Patrick Gânțe, legitimat la CAO 1910, a înscris trei goluri la meciul său de debut în naționala sub 15 ani a României. Format la CSM Oradea, tânărul fotbalist a reușit tripla în amicalul disputat marți, în compania naționalei Republicii Moldova.
Gânţe a înscris în minutele 9, 21 și 59, iar micii "tricolori" s-au impus cu scorul de 6-2.
Reușitele orădeanului vin la doar o săptămână distanță după ce fostul jucător al celor de la LPS Bihorul, Claudiu Petrila, a marcat de două ori pentru naționala U19 a României în meciurile amicale cu Suedia.
Selecționatele U15 ale României și Republicii Moldova se vor întâlni și joi, într-un nou joc școală.
În generaţia anterioară, banderola de căpitan a naţionalei sub 15 ani a fost purtată de un alt orădean, Raul Ardelean.