Cai de zeci de mii de euro s-au întrecut într-o competiție de atelaje desfăşurată în Şanţul Cetăţii din Oradea. Au făcut-o pe un traseu ca un labirint, unde organizatorii au instalat mai multe obstacole. Veniţi din ţară şi din Ungaria, conducătorii trăsurilor au dezvăluit că sportul pe care îl practică este foarte costisitor. Din acest motiv este considerat al doilea ca şi costuri, după celebra Formula 1.
Printre participanţii la cursa din Şanţul Cetăţii s-a numărat şi Sanda Demeter. Ea a moștenit de la părinții săi pasiunea pentru cai și concursurile de atelaje. A participat de-a lungul timpului la zeci de competiții, iar la Oradea a venit cu două atelaje.
"Caii noștri sunt lipițani, sunt rasa care este cea mai indicată pentru acest sport. Noi, săptămâna următoare vom participa la Lipica, în Slovenia, la un concurs internațional și atunci aceste competiții sunt ca și niște antrenamente pentru noi în vederea concursurilor internaționale", spune tânăra.
O astfel de pasiune presupune costuri deloc mici. Caii valorează între 30 de mii și 100 de mii de euro, în funcție de rasă și performanță. Atelajele costă între 3.000 și 10.000 de euro.
"Nu degeaba se spune că acest sport este al doilea ca și costuri, după cei care participă la Formula 1", susţine Sanda Demeter.
"Trebuie să ai, în primul rând, cai buni. Eu am cai lipițani care sunt, după mine, cei mai buni pentru concursuri de atelaje", se mândreşte Karol Ciorba.
Zeci de spectatori au urmărit cursa cu obstacole din Şanţul Cetăţii.
"Sunt 20 de obstacole numerotate de la 1 până la 20 și aceste obstacole sunt puse într-un labirint pe care prima dată concurenții trebuie să îl memoreze, după aceea trebuie să parcurgă acest traseu", a explicat Ludovic Rakoczi, organizatorul concursului.
Câștigătorii competiției au fost premiați cu diplome și cupe.
Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus