Încă un judeţ a fost pus pe harta celor afectate de pesta porcină africană. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat boala la animalele dintr-o gospodărie din localitatea Ieud. Virusul a fost găsit în probele prelevate de un porc mort şi alte două exemplare care prezentau semne ale infecţiei.
După confirmarea bolii, cei doi porci cu semne de boală au fost eutanasiaţi. În Ieud, autorităţile sanitar-veterinare au restricţionat circulaţia animalelor şi au amplasat zone de dezinfecţie.
”Am convocat în ședință extraordinară Centrul Local de Combatere a Bolilor și am dispus realizarea planului de măsuri specific (zone de protecție, restricții de circulație, recensământ la exploatații de suine, examinare clinică, verificarea mărcii de înregistrare). De asemenea, am fost informați că mai există o suspiciune de pestă porcină africană la o altă gospodărie din Ieud, amplasată la o distanță considerabilă față de cea în care a fost confirmată boala. Porcul bolnav din gospodărie provine din comercializarea ilicită, efectuată de aceeași persoană. S-a dispus recoltarea de probe biologice, care au fost trimise pentru analiză la laborator”, a transmis prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan.
Situaţia este investigată şi de Poliţie, după ce s-a stabilit că porcul bolnav, care a şi murit, a fost adus, fără autorizaţie şi fără documente medicale, dintr-un judeţ afectat de pesta porcină. Oamenii legii au instituit filtre rutiere la limita cu județul Satu Mare.
Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar sau Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, susțin autoritățile. Pentru a preveni extinderea focarelor animalele trebuie eutanasiate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți.
Reporter: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboș