Familia Aurei Ion a ajuns pentru prima dată la locul unde studenta a murit acum un an

Data publicării:
accident comemorare 210115

Familia Aurei Ion a ajuns la locul tragediei din Munţii Apuseni ajutată de un club offroad din Bihor. Șapte mașini pregătite să înfrunte zăpada au urcat până aproape de locul unde tânăra și pilotul Adrian Iovan și-au pierdut viața.

"În urmă cu un an de zile preparam mașina pe care o dețin acum și chiar în timpul tragediei ne gândeam "Vai ce bine era dacă puteam să ajungem și noi acolo!" și iată că după un an de zile chiar încercăm să facem aceste lucruri", spune Cornel Doble, vicepreședintele asociației West Alpine Offroad Bihor.

"Traseul a fost mediu spre dificil. Acum ne așteptăm să fie și mai dificil din cauza zăpezii", consideră Cornel Doble jr., președintele asociației West Alpine Offroad Bihor.

"O să fie terenul cu noroi și zăpadă, dar suntem cu mașinile pregătite și sperăm să facem față drumeției", a completat Ioan Simoc, membru în cadrul asociației.

Şi au reuşit, în cele din urmă. La biserica din Horea, rudele fetei au asistat la o slujbă religioasă.

"De un an de zile voiam să ajung acolo şi mă gândeam în fiecare oră, în fiecare clipă la locul acela şi ieri a dat Dumnezeu şi am ajuns", spune Ioana Ion, mama Aurei Ion.

"Ne-am aşezat toată familia în locul unde ea a stat, am stat o perioadă şi nu ştiu dacă a fost o uşurare sau o greutate, dar era de datoria noastră, cel puţin din respect faţă de ea să ajungem acolo", a povestit Alexandru Ion, fratele Aurei.

Alături le-au fost doi dintre moţii salvatori, dar şi oameni din comună.

După slujbă, primarul comunei Horea i-a oferit mamei o plachetă comemorativă şi documentul care atestă că tânăra studentă este cetățean de onoare al comunei.

Deşi a trecut un an de la tragicul accident, ancheta încă bate pasul pe loc.

"Observ o oarecare tergiversare pe care încercăm să o anulăm şi să punem presiune pe cei implicaţi să demareze ancheta care este punctul cheie al acestui accident", a precizat Mariana Ciuca, sora Aurei Ion.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa pe 20 ianuarie 2014, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în Munţii Apuseni. Alţi cinci ocupanţi ai aparatului de zbor, printre care patru medici, au supravieţuit. Avionul efectua un zbor către Oradea, pentru o prelevare de organe.

Reporteri: Alexandra Tuhuţ, Diana Grad
Operatori: Călin Magda, Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...