Ora de sport în apă propusă de unul dintre administratorii de hoteluri din Băile Felix a avut priză în special la doamnele care au venit la ștrand. Asta pentru că specialiștii spun că mișcările în ritm de dans, mai ales când sunt executate în apă, ard de patru ori mai multe calorii decât cele realizate la sală.
"Foarte bun pentru sănătate. Mai ales în apă şi ne pare bine că am prins zilele astea frumoase, că am putut face și mișcare."
"Nu solicită articulaţiile, ca și o altă mișcare în aer liber, pe uscat, și este în același timp și foarte distractiv. Lumea este foarte deschisă la acest tip de mișcare, deoarece nici nu simte cum trece ora", recunoaşte Delia Dobai, instructor de zumba fitness.
Mai puțin solicitantă, dar la fel de revigorantă a fost ședința de aqua gym care a avut loc în stațiunea vecină, Băile 1 Mai. Gimnastica în apă e recomandată de kinetoterapeuți pentru că dezvoltă musculatura și are efect terpeutic.
"Aqua gym-ul presupune tratarea bolilor și o stare de bine în primul asupra sistemului nervos central și în urma mesei copioase de Paști e mai indicat."
De Paşte, toate locurile de cazare din cele două staţiuni bihorene au fost ocupate. Cinci mii de turişti şi-au petrecut sărbătorile pascale în bazinele cu apă termală din Felix şi Băile 1 Mai.
Reporter: Diana Grad Operator: Robert Rezmuves Editor web: Adrian Laboş