În cazul unei persoane căruia i s-a făcut rău pe stradă, o intervenţie rapidă se poate dovedi salvatoare. Este motivul pentru care cadrele medicale de la Ambulanţa Bihor ţin lecţii de prim ajutor pentru cei care vor să ştie cum să ajute pe cineva aflat în nevoie.
"Pentru orice suferinţă a omului de rând, până la sosirea serviciului judeţean de ambulanţă, poţi să-i acorzi primul ajutor; este foarte important ca să-ţi dai silinţa şi să ai minimum de cunoştinţe pentru acest ajutor", susţine Gheorghe Pintea, managerul general al Serviciului de Ambulanţă Bihor.
Mulţi s-au înscris la curs ca să-i ajute chiar pe cei din familie. Alţii au vrut, pur şi simplu, să înveţe cum să procedeze în situaţii de urgenţă.
"Am o mamă acasă care are o vârstă. Nestând în oraş, ci undeva la vreo 19 kilometri, am zis că e foarte indicat ca să am un pic habar de prim ajutor până la sosirea ambulanţei."
"În speranţa de a-i ajuta pe cât mai mulţi, să dau o mână de ajutor oricând este nevoie."
"Participanţii la sfârşitul acestui curs vor şti tehnicile de bază a acordării primului ajutor, manevrele de bază de resuscitare, atât la adult, cât şi la copil, iar în momentul în care vor suna la 112 vor şti ce trebuie să spună operatorului care le va răspunde", susţine Crina Ungur, asistent medical principal.
Cursurile au loc o dată pe lună, timp de patru ore. Din cauza solicitărilor numeroase, cei de la Ambulanţă se gândesc serios să dubleze numărul lecţiilor. La final, participanţii vor primi diplome şi materiale didactice.
Reporter: Anca Deac
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş