Obișnuit cu rezultatele bune din ultimii ani, directorul școlii Dacia a cerut ca orele suplimentare să debuteze încă din această lună, faţă de alte unități de învățământ care încep pregătirile abia din semnestrul doi.
"Facem pregătire suplimentară în vederea evaluării naționale, dar facem și activități de tip remediabil pentru elevii mai slabi, iar pentru elevii capabili de performanță activități de dezvoltare a aptitudinilor", spune Monica Bercea, profesoară de matematică la școala Dacia din Oradea.
Ideea este apreciată de elevi. "Pe lângă problemele de la clasă care au un nivel ușor învățăm, rezolvăm probleme cu grad mediu care ne vor ajuta la examen."
Pentru orele de pregătire cu elevii, profesorii nu sunt plătiţi.
"Din păcate, nu avem mijloacele financiare care ar trebui să existe pentru această stimulare suplimentară pentru că ei prestează activități suplimentare și deosebite", spune Florian Hava, directorul școlii Dacia din Oradea.
Profesorii de la şcoala Dacia fac pregătiri şi cu elevii din clasele a doua, a patra și a șasea în vederea evaluărilor obligatorii. Absolvenţii de gimnaziu vor termina cursurile pe 13 iunie 2014, iar prima probă o vor susține 10 zile mai târziu.
reporter: Claudiu Mihuț operator: Constantin Gheorghiță