Epidemia de rujeolă din România este combătută printr-o campanie naţională de vaccinare care se desfăşoară în primele zile ale anului. În Bihor 6.800 de copii ar trebui să ajungă la medicul de familie. Însă mulţi părinţi invocă diverse motive şi refuză vaccinarea celor mici. Nu fac decât să pună în pericol viaţa propriilor copii şi a celor din colectivitate, spun medicii.
"E foarte importantă vaccinarea şi mă bucur că aţi înţeles mesajul nostru, Copilaşul nu a avut nici o doză de vaccin antirujeolic şi e foarte important să-l vaccinăm pentru că e epidemie de rujeolă!"
Este mesajul pe care medicii de familie îl transmit în aceastã perioadã tuturor pãrinţilor. Cei mai mulţi au înþeles avertismentul specialiştilor şi au venit la cabinete ca sã-şi imunizeze copiii.
"Decât să se întâmple ceva, mai bine să vaccinezi că nu doare."
"Foarte important, nu face formele foarte grave!"
Alţii, însã, au refuzat vaccinarea. Tocmai acest gest a dus la izbucnirea epidemiei de rujeolã în toatã ţara, spun medicii.
"Şi în regiunea noastră au fost focare de infecţie cu virusul rujeolic. Motivul ar fi nevaccinarea unor copii. Sunt părinţi care vin şi dau declaraţie pe proprie răspundere că refuză vaccinarea. Nu ştiu care este motivul", susţine dr. Elena Pantea, medic de familie în oraşul Aleşd, din judeţul Bihor.
"În judeţul Bihor am avut 23 de cazuri confirmate. S-a lăsat garda jos s-a acumulat numărul de copii important receptivi pentru boală şi a izbucnit epidemia de rujeolă", spune Zoia Bitea, directorul adjunct al DSP Bihor.
Medicii atrag atenţia cã rujeola prezintã complicaţii care pot duce chiar la deces. Ca sã previnã astfel de situaţii, în primele zile ale anului a început o campanie naţionalã de vaccinare împotriva acestei boli, dar şi a oreonului şi rubeolei. La cabinetele medicilor de familie din Bihor sunt chemaţi 6800 de copii, începând de la vârsta de 9 luni pânã la 6 ani.
Campania de vaccinare antirujeolicã se desfãşoarã pânã în 20 ianuarie.
Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiţă