De la plăcinte cu buruiene și brânză, prăjituri de casă și ulei presat la rece până la sticle artizanale, păpuși în straie populare sau traiste tradiționale. Zeci de producatori și meșteri populari din nordul ţării și-au expus, miercuri, produsele într-un târg dedicat lor -"Bun de Maramureș". Evenimentul se află la prima ediție.
Cu miros de plăcinte aburinde. Așa au fost întâmpinați la târg clienții dornici de produse tradiționale.
"- Vărzare, vărzare de la Groși, din bătrâni.
- Și anume?
- Plăcinta cu buruiene: cu ceapă, mărar și lobodă. E ceva care nu se face aşa obişnuit, la toate plăcintăriile. Se face la noi, la ţară", spune Florica Zoicaș, producător din Groși, Maramureș.
Timp de 5 zile, 40 de producători tradiționali și de meșteri populari își expun produsele chiar pe Câmpia Tineretului din Baia Mare. Se întâmplă în cadrul primei ediții a târgului de promovare „Bun de Maramureș"
"După acest târg vrem să lansăm, practic, programul prin care județul Maramureș va certifica, în premieră, 50 de produse gastronomice, în prima fază, cu eticheta „Bun de Maramureș", susţine Doru Dăncuș, vicepreședintele CJ Maramureș.
Printre ele s-ar putea număra și uleiul presat la rece, produs de doi ani la Șomcuta Mare într-o gamă variată: cu hribi, de dovleac ori de nuci, cu mărar și usturoi, cu cimbru sau busuioc. O sticlă de 250 ml costă între 25 și 35 de lei.
"Cumpărăm semințe doar din Maramureș, Sălaj și Satu Mare pentru că dorim să păstrăm și să susținem agricultura din țara noastră. Uleiurile sunt decantate natural și nefiltrate. Asta înseamna că atunci când, după ce se procesează semințele, uleiul brut este lăsat să se limpezească singur", a detaliat Nicoleta Mureșan, producător din Șomcuta Mare.
Pe lângă producătorii tradiționali, la târg sunt prezenți și meșteri artizani.
"E foarte greu de făcut literele că se sparg, se rup. Și se rupe cepul că eu nu, nu sunt lipite. E cu nod bagată litera, mă înțelegeți?!"
Pe lângă sticlele personalizate, Gheorghe Mihuț a adus la târg și sticle cu scărițe sau fântâni, lucrate manual, bucată cu bucată, din lemn de paltin și salcâm. În cei 20 de ani de când se ocupă cu artizanatul, spune ca a realizat peste 5.000 de astfel de obiecte. Le-a vândut cu prețuri cuprinse între 25 și 35 de lei bucata.
"Înăuntru se face din paltin. Paltinul n-are esență, adică n-are zeamă cum s-ar spune, și restul se face din salcâm. Salcâmul îi dă culoare la țuică și dă un gust bun. Lucru mai mult, dacă mă credeți, numai pentru afară: Anglia, Franța, America, Italia, Germania", spune Gheorghe Mihuţ.
Tot peste hotare ajung și multe din lucrurile realizate, cu multă migală, de Ileana Bizău, meșter popular din Bogdan Vodă:
"- Îmbrac păpuși, fac zgărdane, fac costumașe pentru copii, fac brațări, brâie. Sunt clienți și din țară și din străinătate, de peste tot.
- Și unde le vindeți?
- Le vând și pe la târguri, și de-acasă.
- De la poartă?
- De la poartă."
Dacă brățările de mărgele se vând cu 10 lei bucata, o păpușă îmbrăcată tradițional ajunge chiar și la 100 de lei.
Târgul de promovare organizat în cadrul manifestărilor "Zilele Maramureșului" va rămâne deschis până duminică.
Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa