Centrul pentru prezentarea şi promovarea energiei regenerabile este deja pe jumătate construit. E gata parterul care va găzdui spaţiile pentru expoziţii, dar şi primul etaj. Pe acoperiş, deasupra etajului trei, vor fi montate aproape 250 de panouri fotovoltaice.
Ioan Pop, primarul comunei Oşorhei: „Va fi o clădire auto-sustenabilă, care înseamnă că o să-şi producă singură curent şi căldură. Va fi singura de acest gen din partea de est a Europei."
ing. Ştefan Roşca, reprezentantul firmei de construcţii: "Produce energie electrică care, în momentele când consumul este mic, se introduce în sistemul naţional, iar atunci când producţia este mai mică, şi consumul este mai mare, se preia din sistemul naţional."
Florian Balint, managerul de proiect: „În spaţiile expoziţionale de la parter producătorii de tehnologie vor avea posibilitatea să-şi expună producţia de tehnologie de ultim domeniu."
Valoarea totală a proiectului este de 1.738.000 de euro. Centrul pentru prezentarea şi promovarea energiei regenerabile va fi finalizat la jumătatea anului viitor. În jurul clădirii, vor fi amenajate un parc şi un lac.
reporter: Orsolya Nagy operator: Gábor Szilágyi editor web: Adrian Laboş