Băieţii lui Cristi Achim ştiu că presiunea jocului este acum pe Craiova, însă tehnicianul leilor roşii îndeamnă la prudenţă.
Cristian Achim, antrenorul CSM Oradea: „Nicicând un campionat nu a fost mai strâns şi cu o valoare atât de ridicată. În consecinţă, orice este posibil."
Convins că SCM U Craiova va totul pe teren pentru a-şi păstra şansele de calificare, Cristian Achim nu se teme de jocul dur pe care oltenii l-ar putea etala. Antrenorul orădenilor nu s-a arătat superstiţios nici în ceea ce priveşte faptul că Oradea nu a câştigat niciun meci în noua sală din Craiova.
„Consider că suntem o echipă şi noi fizică, putem să facem faţă din toate aspectele şi consider că în multe aspecte putem să fim superiori."
Partida care va deschide seria a treia a jocurilor contând pentru sferturile de finală ale campionatului va fi găzduită de polivalenta din Craiova, cu începere de la ora 19, în direct la Digi24 Oradea.
reporter: Nicolae Mihalcea operator: Gabor Szilagyi