BASCHET. CSM-U merge după puncte la Timişoara, în meciul cu Timba

Data publicării:
SPORT baschet

În creştere de formă, dar şi în revenire de efectiv, formaţia orădeana vizează în Banat a doua victorie a sezonului.

„Cred că vom câştiga meciul de la Timba şi cred că, în sfârşit, vom reveni în forma pe care o ştim. Totodată, în meciul de la Timba probabil va fi prezent şi viitorul pivot al echipei", spune Florin Birta, preşedintele CSM-U Oradea.

O dată cu revenirea în echipă a lui Dillon şi Pantic, accidentaţi după disputa cu Steaua Bucureşti, şefii grupării orădene speră ca ghinionul accidentărilor să evite de acum CSM.

„Sper doar să reuşim să trecem peste această fază a accidentărilor pe care le avem cu jucătorii noştri, pentru că este foarte important cum evoluezi: în şapte jucători sau în 12 jucători", consideră Birta.

Partida dintre Timba Timişoara şi CSM-U Oradea contează pentru etapa a şasea a Ligii Naţionale de baschet masculin şi este programată pentru sâmbătă, la ora 18.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Ciprian Platona
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri