Baschetbaliştii orădeni pregătesc ultima deplasare a anului. Cu două înfrângeri consecutive suferite în sezonul regulat, CSM CSU Oradea vrea să pună capăt acestei serii negative duminică, pe terenul actualului lider, BCM U Piteşti.
„Evident că voi face tot ce ţine de mine, pentru că de asta sunt aici, însă foarte, foarte multe trebuie să plece şi de la ei", a declarat Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea.
Aflaţi în cea de-a doua parte a clasamentului, cu patru victorii şi patru înfrângeri, orădenii au nevoie de victorie la Piteşti. Vor avea în faţă o echipă care a strâns şase victorii în opt etape. În lotul argeşenilor sunt şi trei fost jucători ai CSM: Titus Nicoară, Laci Lazar şi Vlad Corpodean.
„Pe mine nu mă îngrijorează rezultatele de moment, absolut deloc. Nu aceasta este problema. Noi putem să bate pe oricine în play-off, doar că în momentul acesta şi putem pierde la oricine, ceea ce nu este în regulă pentru o echipă cu pretenţiile pe care noi le avem", consideră Cristian Achim.
Confruntarea va avea loc duminică, în sala Trivale din Piteşti, de la ora 20 şi va putea fi urmărită în direct pe Digisport4.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Constantin Gheorghiţă