Bac 2018 | Promovabilitate 63,37% în Bihor. La două licee din judeţ toţi candidaţii au luat medii de trecere

Data actualizării: Data publicării:
rezultate bac 2018

Patru medii de zece și o promovabilitate de 63,37 % - sunt datele sesiunii de vară a Bacalaureatului în Bihor. Două licee din județ s-au remarcat prin faptul că toți absolvenții care s-au prezentat la examen au reușit să-l promoveze. La polul opus se află alte două unități de învățământ unde niciun candidat nu a luat medie de trecere.

A fost bucurie printre absolvenţii care au verificat rezultatele la avizierele şcolilor şi au constatat că au trecut cu bine toate probele.

"- 7,70 media e ok. Mă așteptam puțin la mai mult.
- La ce te-ai încurcat?
- La istorie", spune un absolvent.

"- Suntem fericiți toți, am luat cu toții bacul, e bine.
- Care e media ta generală?
- 7,7."

"De la foarte bine în sus. Am avut, 9,40 , 9,70, 8,40 - note bune pentru stres puțin."

Unul dintre cei patru elevi bihoreni care au obținut 10 pe linie la probele Bacalaureatului este Răzvan David, absolvent al Colegiului Naţional Emanuil Gojdu din Oradea. Recunoaşte că subiectele de la matematică şi informatică au fost ușoare. În schimb, nu credea că va lua nota maximă și la proba de limba română.

"Nu mă aşteptam să iau 10 la română însă am luat şi sunt foarte fericit. La matematică și info mă așteptam. La info am fost olimpic patru ani - două medalii de bronz la olimpiada națională, iar la mate sunt foarte bun", spune Răzvan David.

"Este rezultatul unei munci îndelungate", susţine Florin Nicoară, directorul Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea.

Răzvan a fost deja admis la Universitatea Bristol din Marea Britanie.

"- La Computer Science, unde îmi cereau media nouă la Bacalaureat și nota 9 la matematică, deci sunt admis deja acolo.
- De ce vrei să pleci din țară?
- Mi se pare mai bună școala la nivel universitar acolo."

În total, 63,37%, adică 2405 din cei 3795 de candidaţi bihoreni prezenţi au obţinut media minimă 6.

În Bihor s-au înregistrat 1383 de candidaţi cu medii mai mici de 5 şi 191 de candidaţi cu medii cuprinse între 5-5.99. Din totalul candidaţilor prezenţi, 2405 au promovat examenul de bacalaureat, 544 au avut medii între 6-6.99, 686 de elevi au avut medii între 7-7.99. De asemenea, s-au înregistrat 705 de candidaţi cu medii între 8-8.99, iar 466 au avut media cuprinsă între 9-9.99. Şapte elevi au fost eliminaţi din examen.

Anul trecut, rata de promovabilitate după contestații a fost de 69%.

"Arată sigur realitatea din acest an. Cu toții știm că de la generația la generație nu putem obține aceleași rezultate", consideră Alin Novac-Iuhas, șeful IȘJ Bihor.

Două licee din Oradea - "Aurel Lazăr" şi Betel - au o rată de promovabilitate de 100 %. La popul opus sunt şcolile din Cadea și Borș, unde nici măcar un candidat nu a trecut Bacalaureatul.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 9 iulie după evaluarea contestațiilor.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri