Autostradă la 36 de kilometri de Oradea, peste graniţă, în Ungaria

Data publicării:
autostrada ungaria

Noua şosea care leagă pe o distanţă de 35 de kilometri oraşele Debreţin şi Berettyóújfalu face parte din autostrada M35, care, alături de autostrada M3, uneşte partea de est a ţării vecine de capitala Budapesta. Acest tronson a primit zilele trecute ultimul aviz necesar pentru proiectare, după ce timp de 8 ani lucrările au fost amânate din mai multe motive.

Potrivit presei maghiare, doar proiectarea va costa aproape 8 milioane de euro, iar lucrările care vor începe în 2015 vor dura doi ani. Câştigaţi vor fi şi bihorenii, care au de parcurs doar 36 de kilometri din Oradea până la locul de unde începe autostrada. Aceasta îi va purta 266 de kilometri până la Budapesta.

Autorităţile de Berettyóújfalu: noua şosea va uşura tranzitul spre România

În situaţia în care porţiunea dintre Suplacu de Barcău şi Borş a Autostrăzii Transilvania a fost abandonată de ani întregi, cea mai apropiată şosea de mare viteză este pentru orădeni autostrada M35. Aflată la 73 de kilometri distanţă de Oradea, aceasta este o derivaţie a autostrăzii M3, care leagă Budapesta de Debreţin. Autostrada va veni şi mai aproape după ce autorităţile maghiare au decis să-i adauge o bucată până la Berettyoujfallu.

"Tronsonul între Debreţin şi Berettyóújfalu are o lungime de 35 km. În prima etapă a acestuia, în scurt timp se va da avizul de construcţie", confirmă Dániel Loppert, Compania Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Ungaria.

Autorităţile din oraşul Berettyóújfalu spun că prelungirea autostrăzii va înjumătăţi timpul de deplasare până la Debreţin şi va uşura tranzitul spre România. "Pentru că graniţa cu România se află foarte aproape de oraşul nostru, mulţi cei care călătoresc spre ţara vecină nu mai vor să se oprească pe teritoriul Ungariei. Sunt foarte obosiţi şi sunt foarte frecvente accidentele grave, chiar fatale", spune Zsolt Demény, şef birou la Primăria Berettyóújfalu.

Într-un proiect separat, autorităţile ungare pregătesc şi construcţia autostrăzii între Berettyóújfalu şi graniţa cu România. Într-un final, aceasta va face joncţiunea, în Borş, cu Autostrada Transilvania.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Gabor Szilagyi

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obligatoriu pentru toți șoferii din România care cumpără mașini la mâna a doua. Se schimbă legea de la 1...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Anca Țurcașiu, val de reacții pe rețelele sociale după ce s-a fotografiat alături de iubit: „Până la urmă...
Film Now
Sharon Stone și Kevin Costner au flirtat fără rețineri la o gală, după ce ea l-a apărat în timpul divorțului...
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a...
Newsweek
Rămâi fără pensie dacă poștașul nu te găsește acasă. Șeful Postei Române confirmă
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Elon Musk, oferind explicații invitaților Donald Trump și Donald Trump Jr., la momentul lansării Starship. Foto: Profimedia Images
Trump a asistat, alături de Elon Musk, la a șasea lansare de test a rachetei Starship
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți...
Film Now
Nicole Kidman, adevărul despre fotografia virală apărută după divorțul de Tom Cruise: „Asta nu era viața...
UTV
Christina Aguilera, imagine rara alaturi de logodnicul ei, Matt Rutler, si cei doi copii, Max si Summer