APIA Bihor | 630 de dosare la un singur funcţionar
Data actualizării: Data publicării:
Urmează o perioadă foarte încărcată pentru angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bihor. De la 1 martie până pe 15 mai, cei 67 de funcţionari din Oradea şi din celelalte şapte centre din judeţ trebuie să preia, să administreze şi să autorizeze peste 37 de mii de cereri.
În Campania 2018, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online; în schimb, finalizarea şi închiderea cererii unice de plată se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată.
Conform raportului prezentat miercuri de directorul APIA Bihor la colegiul prefectural, încărcătura de cereri pe funcţionar este de 630 de dosare, faţă de media europeană de 250.
Florian Pavel, directorul APIA Bihor: "Atunci când vorbim de cantitate e un lucru, când e vorba de calitate e cu totul şi cu totul altceva. Noi va trebui, la o încărcătură de 630 de dosare, să rezolvăm şi problema cantitativă a cererilor şi problema administrării calitative a acestora."
Reporter: Adrian Ciucuriţă Operator: Gabor Szilagyi