Antonia Miclău, de la CS Universitatea Oradea, a avut o evoluţie foarte bună, care l-a făcut să se bată de la egal la egal cu Roxana Tudose şi Laura Ilie, favoritele competiţiei. În final, eleva pregătită de Vasile Leţ şi Adriana Floruţ a încheiat competiţia pe locul doi.
"A fost ceva extraordinar. Ţinând cont că este începutul sezonului de aer comprimat, sper să continui tot aşa. Sper ca pe viitor rezultatele acestea să mă ajute să ajung şi la Campionatul European", spune Antonia Miclău.
O surpriză plăcută a fost şi clasarea Elizei Molnar pe locul patru la senioare. Punctajul obţinut în proba de puşcă, 10 metri, aer comprimat i-a adus în final prima poziţie în competiţia junioarelor.
„Am avut emoţii destul de mari, mai ales în finală, deoarece am schimbat armamentul şi până acum nu am reuşit să trag finală. Am fost foarte curioasă cât de bine o să mă descurc sau dacă nu o să rezist emoţiilor, dar în final am reuşit să mă adun cât de cât", povesteşte Eliza Molnar.
„Având în vedere că e prima etapă de Campionat Naţional, cel puţin competiţia fetelor, mai ales a senioarelor, sub aspectul cifric, apreciez că au început bine sezonul de aer comprimat", consideră Sorin Babii, preşedintele Federaţiei Române de Tir Sportiv.
Memorialul „Ioan Stânescu" s-a încheiat duminică cu finala probelor de pistol.
Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Darius Pop