Despăgubiri obţinute de instanţă de o fostă pacientă a maternităţii din Oradea. Femeia s-a adresat judecătorilor, după ce s-ar fi infectat cu un stafilococ în urma unei operații de cezariană efectuată în urmă cu cinci ani. Spitalul anunţă că va contesta decizia Judecătoriei Oradea care prevede că trebuie să plătească daune morale în valoare de 50.000 de lei.
Femeia a fost internată în mai 2013, la maternitatea din Oradea, unde a născut prin cezariană. Deşi atunci nu figura cu vreo problemă de sănătate, analizele efectuate în timpul internării au arătat că pacienta era infectată cu un stafilococ.
"Pe perioada internării au fost recoltate probe biologice, rezultatul acestor probe indicând faptul că este o infecţie cu stafilococ hemolitic. Pacienta a revenit în serviciul nostru în data de 17 iunie, când a fost tratată corespunzător pentru infecţia prezentă", a precizat Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Judeţean din Oradea.
Starea de sãnãtate a femeii s-a îmbunãtãţit abia la cinci luni de la naştere, dupã ce a mai suferit o intervenţie chirurgicalã la un alt spital.
"Infecţia avansase într-un grad foarte ridicat, ajunsese chiar la nivelul organelor interne. Vorbim de o mamă care tocmai născuse, a avut impedimente în alăptarea copilului, în a-şi ţine copilul în braţe. A fost un chin pentru dumneaei...", spune Ioana Ţenţ, avocata reclamantei.
În 2016 femeia a dat în judecată spitalul, iar după 2 ani magistraţii au dat verdictul.
"Judecătoria Oradea a decis pe 11 septembrie ca Spitalul Judeţean să acorde fostei paciente daune morale în valoare de 50 de mii de lei. Hotărârea însă nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare", susţine Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.
"Hotărârea pronunţată de către Judecătoria Oradea exclude culpa medicului, însă obligă spitalul la despăgubiri către pacientă pe acest motiv că a fost infectată în spital. Nefiind o hotărâre finală, spitalul va declara cale de atac", a anunţat directorul medical al Spitalului Judeţean din Oradea.
Conducerea spitalului susţine cã nu existã o cauzã directã între infecţie şi internarea pacientei.
Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi