În vârstă de 51 de ani, bărbatul a fost oprit marţi în vama Salonta, pe sensul de intrare în ţară, de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor şi de poliţiştii de frontieră.
„În momentul controlului autovehiculului, conducătorul autoturismului a declarat că transportă aproximativ 3,6 kilograme de bijuterii din aur şi aproximativ 26 de kilograme de bijuterii din argint, pe care urma să le comercializeze pe teritoriul României", a comunicat purtătorul de cuvât al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.
Ofiţerii i-au cerut documentele de provenienţă a bijuteriilor transportate, dar cetăţeanul maghiar a prezentat un act care nu îndeplinea condiţiile legale stabilite de legislaţia românească privind transportul, comercializarea ori depozitarea unor astfel de produse.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Bihor şi a fost amendat cu 500 de lei. Oamenii legii au ridicat în vederea confiscării aproape 4 kilograme de bijuterii din aur şi 18 kilograme de bijuterii din argint. Valoarea bunurilor este de aproximativ 350 de mii de lei.
editor web: Adrian Laboş