Pe lista Primăriei Oradea figurează 172 de blocuri pentru care asociaţiile de proprietari au depus cereri pentru anveloparea din fonduri europene. Deocamdată, au fost aprobate doar o parte din cereri pentru care urmează să înceapă lucrările în această vară, imediat după finalizarea licitaţiilor.
"Au fost semnate contacte de finanţare aferente a trei cereri de finanţare pentru un număr de 15 blocuri, a patra cere de finanţare este în curs de analiză pentru alte 7 blocuri, deci un număr de 22", confirmă Mircea Ghitea, directorul Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea.
La acestea se mai adaugă 74 de blocuri la care au fost întocmite proiectele tehnice şi 52 care sunt pe lista de aşteptare. Locatarii vor plăti între 10 şi 30% din valoarea lucrărilor, în funcţie de venituri.
"Banii pentru reabilitare s-au strâns, deja avem o sumă de 60 de mii de lei şi mai trebuie încă 20 de mii de lei pe care sperăm că o să-i strângem până începe să se facă lucrarea", spune Liliana Velimirovici, administratorul unei asociaţii de proprietari din Oradea.
Oamenii speră ca după izolarea termică a blocurilor vor avea facturi la întreţinere mult mai mici.
"Blocurile din care facem noi parte au cinci scări, trei deja sunt izolate şi vecinii din scările cu izolaţie plătesc semnificativ mai puţin, deci este cert că va fi un lucru care va duce la scăderea cheltuielilor cu termoficarea", detaliază Marcel Moroşan, preşedintele unei asociaţii de proprietari din Oradea.
Lucrările vor dura trei luni pentru fiecare bloc în parte. În ultimii zece ani, Oradea au mai fost izolate termic 34 de blocuri.