Scuterul electric poate atinge o viteză de până la 12 kilometri pe oră şi are o autonomie de 20 de kilometri. Persoane de toate vârstele l-au testat şi au fost încântate de experienţă.
"E ca şi cum ai merge pe schiuri pe apă, o chestie de genul acesta, trebuie să-ţi păstrezi echilibrul, foarte simplu. E interesant, da, e interesant," a spus una dintre persoanele care au testat echipamentul.
Pasionaţii de tehnologie au putut admira şi roboţi care pot fi controlaţi cu ajutorul smartphone-ului, dar şi gadgeturi auto. Pentru gospodine, sectorul preferat a fost cel al roboţilor care fac curăţenie.
Marius Vasilescu, administrator roboţi: "principiul de curăţare este relativ simplu, se creează vacuum între dispozitiv şi fereastră. În spate sunt două şenile care îl acţionează, se poate folosi şi un detergent lichid . Senzorii permit să acopere întreaga suprafaţă a ferestrei, timpul de lucru este relativ scurt. În câteva secunde acoperă practic o fereastră de câţiva metri pătraţi."
O altă vedetă a festivalului tehnologiei a fost drona.
Antonio Caciuc, reprezentant: "are o cameră video prin care transmite la aceşti ochelari care se pun pe cap şi e ca şi cum ai zbura cu drona. E foarte interesant de controlat, e ca şi cum ai zbura fără să fii pilot."
Costul unui astfel de dispozitiv ajunge până la o mie de euro.