Cu trei săptămâni înainte de începerea annului universitar, în căminele studențești se munceşte de zor. Marius Ferenţ, student în anul patru la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, a hotărât ca împreună cu alți 100 de colegi să renunțe la timpul liber și să facă curățenie în cămine.
"Am reușit să dăm cu var tot căminul, toate palierele și partea de jos, bordura, cu gri și mai urmează să vedem ce avem pe afară de făcut. Sper că cei care vor veni vor fi mulțumiți de ce vor vedea după munca noastră," spune tânărul.
Tinerii nu se dau înlături de la nimic pentru ca cei 8.000 de colegi care vor veni în octombrie să fie cazați în cele mai bune condiții. Zugrăvesc pereții, dau cu vopsea, mută paturi și saltele
"Nu mă deranjează să mă murdăresc puțin, fac de plăcere asta. Şi așa acasă nu făceam nimic, e o activitate, plus că mai petrecem timpul cu colegii."
"Am decis că ar fi bine să fac voluntariat, pentru că unu, mă ajut pe mine, și îi ajut și pe ceilalți care vor veni. Dacă ne creăm condiții nouă vor fi mulțumiți și ceilalți și noi o să dăm bine."
"La început a fost obositor, dar pe parcursul zilelor ne-am obişnuit şi am prins forţă. În timp ce lucrăm mai şi glumim şi aşa nu ne dăm seama când trece timpul," spun studenţii voluntari.
Reprezentanții campusului sunt extrem de încântați de inițiativa tinerilor, mai ales că vor face o economie substanțială.
Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei de Servicii Studenţeşti la Universitatea Tehnică Iaşi: "peste 100.000 de euro, bani care vor fi investiţi în alte lucrări de schimbare a ferestrelopr de tip termopan la căminele care au neoie sau de îmbunătăţire a infrastructurii de internet."
Universitatea Tehnică ''Gh. Asachi'' din Iași are 21 de cămine și în toate aceste spații de cazare, curățenia este făcută de studenți.