VASLUI. O săptămână de greva foamei la Pungești, protest față de explorarea gazelor de șist
Data publicării:
Dintre cei 25 de oameni care au intrat în ajunul Crăciunului în greva foamei, în tabăra de la Pungești au mai rămas doar jumătate. Cei bolnavi și în vârstă și-au întrerupt protestul până după Anul Nou. Ceilalți au șase zile de când trăiesc doar cu apă şi ceai cald.
Printre cei care au renunțat la protestul extrem sunt și activiștii de mediu care i-au susținut pe săteni încă de la declanșarea conflictului.
„Activiştii au ieşit pentru faptul că vor să organizeze viitoarele acţiuni în ţară, la Bucureşti sau în Braşov, în Iaşi, în oraşele mari unde vor continua acţiunile de susţinere şi solidarizare cu Pungeştiul. Acum avem 13 săteni care sunt hotărâţi să continue până se va lua o decizie şi sperăm să fie cea favorabilă,” a declarat Constantin Pâslaru, lider al protestatarilor.
După Revelion protestatarii din Pungești se vor muta în capitală acolo unde vor ajunge şi alţi grevişti ai foamei din ţară.