VASLUI. Marș de protest pe ulițele din comuna Pungești
Data publicării:
Peste o sută de localnici s-au adunat la tabăra de rezistenţă de la marginea satului Siliştea, din comuna Pungeşti, acolo unde, de zece zile, 13 oameni fac greva foamei.
Alături de localnicii din Pungeşti a fost şi primarul comunei Şuletea, care a câştigat în instanţă procesul intentat de Prefectura Vaslui pentru a desfiinţa hotărârea de consiliu local prin care se interzice pe teritoriul localităţii explorarea şi exploatarea gazelor de şist.
Din tabăra de rezistenţă, localincii au pornit în marş spre primăria localităţii pentru a-l colinda pe primar.
Forţele de ordine au încercat să le explice oamenilor că acţiunea lor este ilegală.
După aproape patru kilometri protestatarii au ajuns la Primărie. Aici însă nu era nimeni. Nemulţumiţi oamenii au scandat încă o dată lozinci iar ulterior au plecat spre casele lor.
„Suntem liberi prin lege. Aşa că nu avem de ce să fie toată lumea la primărie. (Dumneavoastră de ce nu aţi ieşit când i-aţi văzut pe localnici. Voiau să vă colinde, spun ei.) Am impresia că nici nu mi-am dat seama că au fost protestatari că nici nu au stat mult. Poate este mai bine să nu le dăm ocazia în care ei nu ştiu decât să huidue, să ne transmită colinde din acestea mai ţepoase,” a spus Constantin Chiriac, secretarul Primăriei Pungești.
Pe timpul marşul localnicilor din Pungeşti nu a fost înregistrate incidente. Oamenii spun că vor mai organiza astfel de manifestări iar protestele vor continua. Şi asa mai ales că de săptămâna viitoare, muncitorii Companiei Chevron îşi vor relua activitatea în zonă.