Un medic din Iaşi este voluntar în lupta cu Ebola

Data publicării:
tudor ciuhodaru

Medicul Tudor Ciuhodaru, specializat în medicină de urgenţă şi toxicologie, s-a oferit voluntar în octombrie anul trecut să plece să lupte contra Ebola. Răspunsul organizaţiei internaţionale de voluntari a fost favorabil.

“Suntem întrebaţi dacă suntem în continuare interesaţi de a fi în acea zonă şi ni se menţionează că suntem pe lista scurtă a celor 8 organizaţii care acţionează în zonă. După 23 ianuarie vom fi anunţaţi despre ceea ce se întâmplă şi unde vom fi repartizaţi, iar restul este doar o perioadă de aşteptare şi, aş putea spune, de emoţie privind data în care plecăm efectiv în zona magrebiană,” explică medicul.

Alţi 120 de medici din toată lumea au fost selectaţi pe baza experienţei profesionale şi a abilităţilor lingvistice.

Tudor Ciuhodaru: “mi s-a confirmat că sunt pe lista scurtă a celor care urmează să plece în zona Ebola. Este ceea ce mi-am dorit şi după 20 de ani de urgenţă am învăţat că este important să faci o echipă şi să ajuţi oamenii atunci când ai nevoie.”

Mai are însă un obstacol de trecut: familia lui nu e încântată de idee. Va fi plecat între o lună şi trei luni, în vacanţa parlamentară din vară, cel mai probabil, ca să evite criticile: “nu sunt la fel de încântaţi de ideea unui risc major, dar, pe de altă parte, familia mea a fost tot timpul alături de mine atunci când am stat nopţile şi zilele de sărbătoare sau nu la urgenţe şi au înţeles că trebuie să fie cineva pe lumea asta care să facă şi un astfel de lucru şi dacă nu eu, cine?”

Personalul medical care intră în contact cu bolnavii de Ebola se expun unui risc. Acesta poate fi evitat, dacă se respectă câteva reguli stricte.

“Există acele halate de protecţie care presupun prezenţa mai multor perechi de mănuşi, care presupun prezenţa ochelarilor şi a măştii de faţă care se îmbracă şi mai ales se îndepărtează într-o anumită ordine. Sunt o serie de timpi în ceea ce priveşte îmbrăcarea cu un astfel de costum şi îndepărtarea lui care trebuie respectaţi întocmai,” a explicat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Ieşenii îl încurajează pe Tudor Ciuhodaru să ia calea Africii:

“Foarte bine, faptul că este şi medic român înseamnă că este recunoscut. Ştiu că este un medic urgentist foarte bun şi îi doresc succes.”

“La cât îl ştiu eu pe domnul doctor de ambiţios e un lucru bun.”

De la izbucnirea epidemiei au fost înregistrate peste 20 de mii de îmbolnăviri în principalele trei ţări afectate: Sierra Leone, Liberia şi Guineea. 678 de asistenţi şi medici din Africa de Vest au fost infectaţi cu virusul, iar 382 dintre ei au murit. În total, virusul a provocat peste 9.000 de decese.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...