Traviata, pe scena Teatrului Naţional de la Iași după 23 de ani

Data publicării:
traviata 2

Încã din primele minute, publicul a fost fascinat de spectacol. Decorul se schimbă în fiecare act de mai multe ori, la fel şi costumele interpreţilor.

Pentru acest spectacol au fost realizate cu minuţiozitate sute de rochii şi haine de epocă, cu materiale cusute sau pictate manual.

"Dorim un spectacol cu un impact emoţional puternic vizavi de public şi ne aşteptăm ca reacţiile publicului ieşean să fie pe măsura aşteptărilor noastre pentru că avem mari emoţii, ne-am pus toată dragostea în spectacolul acesta, toţi interpreţii sunt minunaţi," a spus Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale Române Iași.

Soprana din spectacolul La Traviata s-a aflat chiar la debut.

"M-am simţit bine, aştept urmãtoarele douã acte, sperãm sã fie totul la fel de bine. - Publicul cum vi s-a pãrut? -Ca de obicei, foarte cald şi nerãbdãtor sã vadã ceva nou. - Aţi avut emoţii? - Foarte mari. Pânã la primul sunet, dupã aceea mã simt ca la mine în sufragerie," a mărturisit Lăcrămioara Roată, soprană debutantă.

Sala Mare a Teatrului Naţional din Iaşi a fost plină, iar spectacolul s-a ţinut cu casa închisă. 

Acest spectacol se numără printre cele mai costisitoare ale Operei din Iaşi, alături de Aida şi Indiile Galante. Preţul biletelor este curpins între 30 şi 60 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri