Succesul unui canadian la Iași. Jean Kristof Bouton este unul dintre cei mai apreciați soliști de la Operă

Data publicării:
TENOR 2

"Eu cred că muzica şi opera, dar arta în general, vorbesc aici şi de teatru şi film, este ca un mic geam spre divin. Nu există niciun artist perfect, niciun spectacol perfect, dar cu arta ai o viaţă mai frumoasă," povesteşte Jean Kristof Bouton, solist la Opera Română Iași.

Asa își începe povestea tânărul artist al Operei Române din Iași. A avut curajul să își urmeze pasiunea și nu a contat în ce colț al lumii a ajuns.

S-a născut în Canada, într-un mic orășel unde părinții lui aveau o fermă. Însă Jean Kristof Bouton a știut dintotdeauna că destinul său va fi altul:

"Am participat, pe când aveam 18 ani, la un concurs de canto în Montreal unde era prezent în comisie fostul director de la Opera din Braşov. Chiar dacă eram tânăr, a remarcat vocea mea şi mi-a propus după asta să vin să fac studiile mele în Bucureşti. Spunea că în România este o şcoală bună de muzică şi tradiţie şi sunt mulţi profesori buni. Am venit ca o experienţă, nu mă aşteptam să stau aici, nici să fac studiile mele aici."

A învățat repede limba română și poate că și mai repede s-a adaptat la stilul de viață de aici. Îi plac locurile frumoase din țara noastră și este de părere că oamenii de aici sunt deosebiți: "nu a fost greu, pentru că limba mea maternă este franceza şi, fiind tot o limbă latină, mi-a fost destul de uşor, nu foarte uşor, dar sunt multe lucruri care se aseamănă. Don Giovanni în 2012 în Bucureşti a fost debutul meu absolut pe scena profesională"

Dincolo de spectacolele, roluri grele și repetiții, viața lui Jean Kristof presupune multe călătorii și practicarea sporturilor preferate.

Jean Kristof Bouton, bariton: "Îmi place mult să scriu poezii. Îmi place să mă mişc, să fac echitaţie. Dincolo de Canada, îmi place să merg peste tot, îmi place să fac drumuri, să vizitez locuri, culturi noi, să învăţ. Mi-ar place să merg în Asia şi Japonia. Fiind pasionat de arte marţiale să văd Japonia, ţările nordice. Îmi place natura şi toate ţările au ceva care mă atrage. Am ce să fac în viaţă." 

Pasiunea lui Jean Kristof pentru muzică nu se limitează doar la genul clasic sau la partiturile compozitorilor de operă și operetă. Artistul recunoaște că este pasional și de genul…metal: "Îmi place foarte mult Ramstein, îmi place Metalica sau grupurile care fac mix precum Apocaliptica, îmi place, de fapt, toată muzica. Am multe rap care îmi plac sau hip-hop. Sau country îmi place mult şi blues îmi place mult. Fiecare stil are o comoară îl el care trebuie descoperită." 

Întreaga poveste a lui Jean Kristof Bouton o puteți urmări la emisiunea Turist Acasă.

Reporter: Teodora Tompea
Operator: Ceciliu Tabără
Editor imagine: Ciprian Iacob
Editor text/web: Diana Cîrlan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri