Studiu UAIC Iaşi: 7% dintre elevi au boli ale coloanei, 8% sunt supraponderali

Data publicării:
elevi sala de sport

Echipe formate din studenţi de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi kineto terapeuţi au fost la orele de sport din 36 de școli din Iași pentru a vedea care sunt problemele de sănătate ale elevilor. Au constatat că într-o clasă cu 25 de elevi, în medie, câte doi, au probleme la nivelul coloanei vertebrale. Conf. dr. Marin Chirazi, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport Iaşi: "Motivele cred că le ştie toată lumea, sunt cele date de preocupările elevilor de această vârstă. Vă spuneam că este vorba de elevii ciclului gimnazial, clasele V-VIII, care sunt atraşi de acest miraj al calculatorului."

Specialiştii trag un semnal de alarmă şi spun că mai mult de jumătate dintre aceşti copii care prezintă afecţiuni ale coloanei vertebrale nu au fost la medic. Raluca Mihaela Hodorcă, kinetoterapeut: "Sunt exact la vârsta la care chiar se poate remedia, se poate recupera. Bineînţeles, e nevoie de un efort şi din partea părinţilor şi din partea profesorilor de educaţie fizică deoarece fără a implementa, fără a executa un program de exerciţii bine realizat pe afecţiunea respectivă nu au nicio şansă de reuşită."

Specialiştii spun că este nevoie de o implementare urgentă a soluţiilor 

"Ne propunem să realizăm nişte programe pentru tonifierea coloanei vertebrale, nişte strategii în colaborare cu IŞJ de a aduce la cunoştinţa personalului didactic, de a informa despre posibilităţile de recuperare a acestor afecţiuni şi ne propunem să continuăm studiul la nivel superior, adică la liceu anul viitor," a mai spus conf. dr. Marin Chirazi, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport Iaşi.

Mai mult, aproape 8 la sută dintre elevii de gimnaziu din Iași sunt supraponderali, conform aceluiași studiu. Printre soluţii ar fi introducerea unui număr mai mare de ore de sport. Însă, în Iaşi sunt doar 78 de profesori de educaţie fizică şi încă sunt şcoli care nu au sală de sport. "Vom încerca să aducem la cunoştinţă şi Ministerului Educaţiei Naţionale aceste date care sperăm să ajute la introducerea în final a celor 4 ore de educaţie fizică şi sport pe toată paleta de cicluri, primar, gimnazial şi liceal," a spus Vasile Viciu Tănase, inspector şcolar.

La nivelul Uniunii Europene, elevii fac în medie câte 3 ore de educaţie fizică şi sport pe săptămână.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...