Spun "stop violenţei" prin desen. Copiii din centrele de plasament arată că abuzul nu este o soluţie

Data publicării:
STOP VIOLENTEI

Zeci de copii din centrele de plasament din Iaşi au spus "Stop Violenţei" cum s-au priceput mai bine: prin desen.

"Am desenat relaţia mea şi educatorii. Că ei mă ajută să găsesc cel mai bun drum spre viitorul strălucit."

"Eu am desenat un desen de Zilele Violenţei în care o persoană o urăşte pe cealaltă şi o agresează. L-am făcut pentru că nu mai vreau să văd oameni supăraţi," spun copiii.

Unii dintre copii au modelat şi au făcut origami pentru a le oferi în dar persoanelor dragi: "Am vrut să exprim faptul că ţin la ei. Pentru că orice ar fi vor fi rudele mele, chiar dacă părinţii mei nu sunt deloc cum mi-aş fi dorit eu."

"Ţinând cont de faptul că cei mai mulţi dintre copii sunt în sistemul de protecţie al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi ajung aici ca urmare a unor violenţe în familie şi a unor abuzuri, aceste manifestări şi aceste ateliere au fost benefice pentru ei," a explicat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi. 

Atelierele au avut loc cu prilejul marcării campaniei internaţionale „19 Zile de activism în scopul prevenirii abuzului şi violenţei faţă de copii şi tineret".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția unei turiste din America după ce a văzut cum umblă urșii pe Transfăgărășan: ”Ajunge, gata, hai să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri despre căsnicia cu Bono: „Am fost prinsă într-un mariaj lipsit de iubire!” Recunoaște că a...
Film Now
Sharon Stone și Kevin Costner au flirtat fără rețineri la o gală, după ce ea l-a apărat în timpul divorțului...
Adevarul
Avertismentul unui chirurg: „Un singur rezident a terminat Chirurgie generală, în generația mea eram 20-30...
Newsweek
2.500.000 pensii, în aer după decizia Poștei Române de a desființa oficiile. Cum iau, totuși, banii?
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Digi24 (1920 x 1080 px)
(P) Inteligența Artificială - amenințare sau oportunitate?
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Nicole Kidman, adevărul despre fotografia virală apărută după divorțul de Tom Cruise: „Asta nu era viața...
UTV
Babasha va deveni tata pentru prima oara. „Femeia asta este darul meu de la Dumnezeu”. Iubita artistului...