Ideea simulării examenului de admitere aparţine studenţilor de la medicină care s-au gândit să vină astfel în ajutorul viitorilor colegi. Tot ei au alcătuit şi testele grilă pentru evaluare.
Cele două sesiuni de simulare vor fi organizate pe 30 martie şi 18 mai. În acest fel, până la examenul propriu-zis, viitorii candidaţi vor avea timp să-şi rezolve punctele slabe.
Ca să fie siguri că vor intra la facultate, liceenii s-a înscris şi la meditaţiile gratuite organizate la Colegiul „Costache Negruzzi”. Programul se adresează în special tinerilor din familii defavorizate.
Elevii claselor a XII-a sau absolvenţii de liceu care vor să urmeze medicina pot participa la simulările pentru admitere în schimbul unei taxe de 15 lei. Înscrierile se pot face pe site-ul Societăţii Studenţilor Medicinişti Iaşi, www.ssmi.ro.