În bisericile ortodoxe s-a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi s-a sărbătorit prima zi din an. Zeci de oamni s-au rugat pentru un an mai bun.
„Ce îmi doresc este să fiu mai credincioasă şi mai aproape de Dumnezeu decât am fost anul trecut.”
„Pentru rugăciune, pentru că sunt cam bolnavă şi noaptea nu am putut să ies şi am venit acum dimineaţă ca să mă rog şi eu pentru iertarea păcatelor.”
„Mi se pare o zi importantă , este şi sărbătoare şi cred că e bine să începem anul printr-o rugăciune la Dumnezeu.”
Preoţii spun că în cadrul slujbei de pe 1 ianuarie se fac rugăciuni pentru tot restul anului.
„Sfântul Vasile a fost unul dintre cei mai mari filantropi ai noştri pentru că el a fost primul care a organizat Biserica şi a înfiinţat pe lângă biserică spitale, azile, şcoli pentru fete, pentru băieţi,” a spus arhimandrit Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh la Catedrala Mitropolitană Iaşi.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de 10 ori pe an: în ajunul Crăciunului şi cel al Bobotezei, în ziua de sărbătorire a Sfântului Vasile cel Mare, pe 1 ianuarie, în primele cinci duminici din Postul Mare, în Joia Mare şi în Sâmbăta Mare.