200 de oameni din mai multe judeţe ale Moldovei s-au reunit la Iaşi pentru un protest comun faţă de lipsa de soluţii în privinţa creditelor în franci elveţieni şi au cerut demisia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
Manifestanţii s-au plâns că din 2008 şi până în prezent rata le-a crescut de trei ori şi că sunt nevoiţi să facă eforturi imense pentru a-şi achita datoriile:
"Am trei locuri de muncă, un copil mic pe care mi-l cresc părinţii mei că eu nu pot să-l cresc şi trei locuri de muncă ca să pot să-mi plătesc ratele."
"Sacrificiile pe care le facem acum sunt imense. Vă rog să mă credeţi că 30 din 30 sau 25 din 30 de zile muncim de dimineaţă până seară. Nu avem, sau cel puţin eu unul nu am o zi întârziere la bancă, ei de ce nu reacţionează."
"Eu lucrez pe două ore cu 225 de le pe lună ca să am grijă şi de copilul meu, să mi-l duc la grădiniţă, din care mai pune soţul. Trăim ... el are minim de economie, vă daţi seama, mai plăteşti şi întreţinere şi una alta, n-ajungi să-i oferi ceva copilului."
Protestatarii au reclamat faptul că băncile nu le-au prezentat riscurile împrumuturilor în franci eleveţieni:
"Ofiţerul de credit mi-a spus că nu e nicio problemă cu francul, doar că va fi o problemă cu dobânda variabilă."
Participanţii la miting au solicitat conversia creditelor în lei şi s-au declarat hotărâţi să iasă în stradă până când situaţia lor va fi rezolvată.