Până mâine la ora 22:00 sunt prognozate ploi torențiale, vijelii și chiar căderi de grindină. Meteorologii ne avertizează că volumul precipitațiilor ar putea ajunge până la 60 de litri pe metrul pătrat. Până joi dimineaţă la ora 6:00, codul galben va fi dublat şi de o avertizare de inundaţii din partea hidrologilor. Vizate sunt judeţele Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Botoşani şi Iaşi.