Proteste în zona unde Chevron începe amplasarea primei sonde de explorare

Data publicării:
exploatare gaze sist

Oamenii se tem că apa din fântâni va fi contaminată în urma forării şi că viaţa lor și a copiilor lor va fi pusă în pericol. „Aceste gaze fac foarte rău sănătăţii şi mediului şi nu suntem de acord cu ele.  Noi ştim că dacă aceste lucruri nu sunt de la Dumnezeu, Dumnezeu va ţine cu noi şi vom trece peste toate aceste lucruri,” spune preotul din localitate. 

Localnicilor li s-au alăturat şi sustinători din Bârlad, Iaşi şi Brăila. Oamenii spun că vor continua protestele atât cât este nevoie pentru a împiedica începerea exploatării în zonă.

Contactați pentru un răspun oficial, reprezentanții Chevron au trimis un comunicat în care menționează: „Chevron intenționează să realizeze activități de explorare folosind tehnologii convenționale în perimetrul EV-2. Prioritatea noastră este să desfășurăm aceste activități într-un mod sigur și responsabil față de mediul înconjurător, în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm.” 

Pe 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţia de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri