Primăriile din Suceava nu mai au bani pentru indemnizațiile de handicap 

Data publicării:
scaun cu rotile

Nina Sandu din comuna Vadu Moldovei nu și-a luat salariul de însoțitor de trei luni și nici indemnizația de handicap a fiului ei bolnav. 

"Ultima plată a fost a fost în 9-10 iulie pe luna iunie și atunci ne-au pus să semnăm că se mărește și n-am mai primit deloc, iulie, august, septembrie și-am intrat deja în luna a patra și am întrebat și s-a spus că acum pe 10 oct ne dă doar pe o singură lună," a spus Nina Sandu Tatarciuc, însoțitor al unei persoane cu handicap. 

În lipsa acestor venituri, familia a ajuns la disperare mai ales că tratamentul și recuperarea băiatului, cu handicap sever irecuperabil, sunt extrem de costisitoare.

"Avem datorii, avem împrumuturi, avem și noi niște rate, de la primărie ni s-a spus să fac împrumut. Împrumut fac, dar cine mi-l dă dacă în 3 luni n-am primit nici un ban," a mai spus femeia. 

Autoritățile aruncă vina în curtea Ministerului Muncii. "27 de persoane avem în plată dintre care 17 angajați, însoțitori și 10 cu indemnizație. Motivele...că din lipsă de fonduri, din fondurile proprii n-am putut să acoperim suma necesară," spune Marcel Iacob, primarul comunei Vadu Moldovei. 

Primăria Vadu Moldovei nu este singura în această situație. La Bosanci sunt 42 de persoane care beneficiază de indemnizație și salariu de îngrijitor. "Avem granția că la noua rectificare bugetară să primim acești bani și să ajungem la zi cu plata salariilor și indemnizațiilor celor care sunt cu handicap," a declarat Anton Curic, primarul comunei Bosanci.

Conform sesizărilor primite la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Suceava, 10 primării din județ, nu mai au bani pentru aceste plăți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri