Primarii din comunele judeţului Iaşi nu au bani pentru majorările salariale promise

Data publicării:
ACTE CERERE DOCUMENTE

Ministerul de Finanțe stabilește un plafon salarial pentru fiecare primărie și deocamdată nu a operat nicio suplimentare. Mai mult, sunt primării care nu știu cum vor plăti nici salariile de până acum în noiembrie și decembrie, deoarece nu mai au bani în buget.

Teodora Munteanu lucrează de 10 ani în administraţie. Este referent cultural la primăria Aroneanu, dar a preluat și o parte din atribuțiile asistentului social. Are un salariu de 1.000 de lei pe lună, iar puținii bani care ar fi venit odată cu majorarea, 120 de lei, ar fi ajutat-o să se descurce mai ușor.

Primarul comunei Aroneanu spune că nu şi-a permis să majoreze salariile celor 13 angajaţi pentru că ar fi depăşit plafonul prevăzut de Ministerul Finanţelor. Iar situaţia este aceeaşi şi în alte localităţi.

Pe de altă parte, Primăria Iași a aprobat în sedință de Consiliul local, majorarea cu 12% pentru cei 600 de angajați, din veniturile municipalității.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri