Peste 100 de copii s-au înscris anul acesta la preselecţiile pentru Corul Juniorii Operei. Unii cântă deja de ani de zile, alţii s-au pregătit singuri acasă şi au venit să îşi încerce norocul.
Copiii selectaţi vor avea ocazia să cânte pe scena Operei din Iaşi, alături de mari artişti şi sub îndrumarea dirijorilor veniţi din ţară, dar şi din străinătate. Trebuie să convingă însă, mai întâi, că sunt foarte talentați.
„În primul rând, acurateţe intonaţională, să aibă o voce clară dar, de asemenea, căutăm copii care să poată dansa, să poată juca. Deci, şi actorie şi mişcare, dans, pentru că noi căutăm copii care să intre în spectacolele de operă sau musical şi, automat, avem nevoie de copii polivalenţi,” a explicat Raluca Zaharia, dirijorul Corului Juniorii Operei Iaşi.
Opera Română din Iaşi este singura din ţară care are un cor de juniori, din care fac parte peste 50 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. În ultimii doi ani, cei mici au fost distribuiţi în spectacole precum Tosca, Troienele sau Aida.